luni, 25 aprilie 2011

De sezon

 Fiind un iubitor al naturii ,imi place sa aflu cit mai mult despre unele plante,care le intilnesc la tot pasul.Banala papadie -taraxacum officinale, creste din abundenta in locuri de pasune ,in holde unde a fost lucerna ,pe marginea drumurilor,in gradinile de zarzavat unde o tratam ca pe o buruiana,dar este buna de consumat acum primavara.Personal  consum salata de frunze de papadie,care se culeg preferabil dimineata,din zone unde nu au acces animale.Pentru o portie, frunzele de la 2 plante se spala bine cu jet de apa se taie marunt se adauga ceapa verde .ulei de masline si putin otet,si se consuma ca si salata verde.Se foloseste in cantitati mici deoarece poate cauza o supraproductie de acid gastric,si este amara.Papadia este o sursa importanta de potasiu, sodiu,calciu,fosfor si fier, frunzele contin o cantitate mai mare de vit.A decit morcovii,de asemenea vit.B,Csi D.Are proprietati de tonic amar,stimuleaza activitatea ficatului,pancreasuluisi secretia de bila.Are influenta benefica asupra digestiei si regleaza functiile organismului in mod natural.De asemenea are proprietati diuretice   si ajuta la eliminarea grasimilor,alina durerile reumatismale si artrita.Tijele de la flori ,pina nu imbatrinesc se pot consuma  cite 2 pe zi.Uniii oameni pot fi alergici la polenul de papadie.Cind eram acasa la parinti, mama  prepara un fel de miere din flori de papadie in modul urmator:se culeg l00 de flori ,se pun intr-un litru de apa se fierb cam 15 min pina se ingalbeneste apa,se strecoara iar in lichidul ramas se dizolva 1 kg de zahar,apoi se fierbe iar pina la consistenta mierii.Se poate folosi ca si mierea cite o lingura pe zi . Sint de parere ca este mai de calitate decit o miere din market care poate fi mosita.Basca si conditia fizica facuta la cules si satisfactia muncii.
 Stevia de gradina.Stevia are capacitatea de a regla nivelul zaharului in singe-glicemia,de a infrina pofta de dulciuri si de a tempera senzatia acuta de foame,fiind eficienta daca e consumata de cei suferinzi de diabet.Contine glucozide,proteine,fibre,carbohidrati,fosfor,  zinc,calciu,potasiu,magneziu si vit Asi C.Iara revin la copilarie si spun de mama ca ea prepara un bors de stevie foarte gustos.De asemeni se poate folosi si in infasurarea sarmalelor alaturi de frunza de vie si varza.Aici pe net se pot gasi o sumedenie de folosinte,numai sa avem bunavointa de a o consuma.Am spus stevia de gradina pentru ca mai este o specie salbatica,care ii spuneam stevia calului,cu striatiuni rosii pe dosul frunzei,care este amara la gust si nu o consumam.
 In una din deplasarile mele la padure ,unde am fost dupa nuiele de frasin mai groase pentru a repara micul nostru solar,am gasit si aceasta tulpina mai lunga cu doua crengi  catre virf.Altadata am cautat dupa asa ceva o zi intreaga cu capul tot pe sus  de ma durea grumazul toata noaptea dupa aceea.Din aceasta tulpina de frasin am confectionat unealta numita -FURCA de pus fin pe virful prepelegilor si clailor ,Dupa ce am curatat-o de coaja si de noduri  cu cutitoaia,am finisat-o cit mai bine sa nu fac bataturi la miini cind o folosesc.Apoi am legat-o strins de o scara veche care nu o mai folosesc,cu sirma de balot pentru a sta cit mai dreapta pina se usuca.Dupa vreo luna se poate si folosi si va fi dreapta ca o luminare.Lungimea poate fi  5-7 metri depinde cit de lunga e tulpina.Frasinul este cel mai indicat pentru aceasta unealta deoarece este foarte usor dupa ce se usuca.Cit de curind,cam peste 2 saptamini vom incepe si lucrul cu lucerna si ne va fi de folos.Din tulpini de frasin se confectioneaza si araci  rezistenti pentru vie,fasole rosii,si alte plante,bun si penru impletituri la gard..Este foarte elastic cind este verde si se poate  incalzi la foc ca sa se indrepte.Spor la treaba.

duminică, 10 aprilie 2011

Diferite esente de lemn.

 Piersic-zilele acestea am mesterit 4 linguri diferite din 3 esente de lemn. Cel mai mult mi-a placut fibra de la aceasta creanga de piersic in diferite culori.Lemnul este usor de prelucrat si are o aroma asemanatoare cu ciresul.De pe net mi-a atras atentia un tratament pt. OTITA,MIROS IN GURA,SINUZITA,BRONSITA.Se tine o cura de 2 la 4  luni.Se iau  3 linguri de frunze de piersic proaspete,3 linguri de lemn dulce, 1 lingurita de piper alb,150 de gr.de miere si  1 litru de vin.Acestea toate se vor fierbe  ca sa se faca o bautura limpede.Se bea dupa mese si noaptea.
 Nucul.Si  lemnul de nuc are o  aroma  proprie.Aceasta este lingura de nuc,fata si spate.Lingurile sint fotografiate pe o coala de hirtie A4,pentru a se sti marimea.Vara nu este indicat a se dormi sub nuci batrini deoarece este foarte racoare ,din cauza ca razele soarelui nu pot patrunde prin frunzisul des,si ne putem inbolnavi.De altfel sub nuci nu prea creste vegetatie ,datorita si puternicei concentratii de iod ce o are frunzisul.Am sa va propun o reteta de dulceata de NUCI VERZI. Se culeg 100 de nuci verzi,sa nu creasca mai mari decit oul de porumbel si cind le taiem in doua sa aibe miezul inca neformat .Se curata de coaja bineinteles echipati cu manusi ca altfel ni se inegresc miinile de la iod.Apoi se pun nucile 12 ore in apa rece sa se limpezeasca.Apoi se arunca apa si peste nuci se adauga 1 kg.de zahar si se lasa iar 12 ore sa se formeze un sirop.Se pun la fiert si cind dulceata capata culoare maronie si incepe sa lege se ia de pe foc.Se poate consuma in fiecare zi cite 1-2  lingurite de dulceata  atit de cei bolnavi cit si de cei sanatosi. Cojile de nuci ramase se pot folosi  la lichiorul de nuci verzi,reteta tot aici pe net.

 Tuia-Arborele vietii la indienii americani.Intr-o zi am trecut pe la unitatea la care am lucrat ,unde sint niste arbori de tuia in virsta de vreo 50 de ani.Acolo in urma curatirii  si tunderii lor a rezultat  niste bucati de lemn sanatoase care ajungeau oricum pe foc.Am aprovizionat si eu citeva din care am mesterit doua linguri.Mi-a placut foarte mult sa cioplesc in acest lemn deoarece are o aroma deosebita(suava) de conifere.Dupa cioplire lingura mai pastreaza  vreme indelungata aceasta aroma.Prima lingura.

 A doua lingura din lemn de tuia.Pentru reumatism dar mai ales pentru afectiuni ale genunchiului-gonartroza am gasit o reteta din fructe de TUIA.Vara dupa ce se maturizeaza fructele de la specia cu fructele colturoase ,se culeg citeva miini bune si se pun intr-o sticla de 1 l  de cea cu gura mai larga pina la jumatate.Cealalta jumatate se umple cu sare grunjoasa.Peste acest amestec se toarna 0,5 l de spirt medicinal.Se tine 3 saptamini la soare si se agita la 2-3 zile.Dupa aceasta perioada se imbiba un tifon si se leaga la genunchiul dureros  seara si se tine pina dimineata.Se foloseste cit este nevoie.Sa fiti sanatosi.

marți, 5 aprilie 2011

Orzoaica de primavara.

Ocupatia mea de baza este agricultor,atit cit ma pricep.Iarna este un anotimp care nu necesita a efectua lucrari agricole complexe si deci nici nu e atita de munca.Prima mea cultura de primavara care am infiintat-o este  orzoaica.Pot sa va spun  ca deabia am asteptat inceputul campaniei de primavara.Acum vreo  4 ani m-am hotarit pentru aceasta planta deoarece cultivam orz de toamna si din cauza iernilor geroase si fara zapada in primavara era calamitat mai mult de jumatate.    La orzoaica de primavara este obligatoriu a avea aratura efectuata  din toamna.Orzoaica  are valoare nutritiva ridicata pentru furajarea animalelor.Datorita uniformitatii boabelor si a continutului mai scazut in proteine si mai bogat in amidon este cea mai buna materie prima pentru fabricarea berii.La semanat se va folosi  160-200  kg.la ha.Adincimea de incorporare a semintei este de 3-5 cm.,iar distanta intre rinduri este de 12,5 cm.Se dezvolta foarte bine  dupa cartof,sfecla,porumb,floarea soarelui.Daca se inburuieneaza se poate erbicida .Perioada de vegetatie a orzoaicei de primavara este  90-120 de zile. Imediat dupa semanat am dat si cu ingrasaminte chimice-azotatde amoniu.Atit boabele cit si paiele se folosesc in hrana animalelor.Paiele mai pot fi folosite ca asternut pe timp de iarna la animale.Toate lucrarile agricole pina la recoltare le execut eu cu un tractor si utilajele aferente.Plantele tinere,cit si germenii sint foarte bune in cure in timpul convalescentei.Se vor folosi seminte si plante netratate chimic,cu erbicide sau ingrasaminte chimice.Cind scriu articolul ploua deja de citeva ore ,deci sint probe de recolta buna.Urmatoarele culturi vor fi: trifoiul,lucerna si apoi cartoful.Peste vreo doua saptamini e la rind porumbul.Va mai tin la curent si am sa postez si fotografii.   Fiecare dintre noi trebuie sa cultivam primavara macar citeva straturi de ceapa, usturoi si alte zarzavaturi,pe un petic de pamint undeva la tara.Asa vom avea  satisfactia unor legume produse de catre noi,vom face si miscare si vom ocoli si pietele pline de fructe si legume din tari straine tratate si iradiate .Asa vom fi mult mai sanatosi,si vom ajuta si bietii parinti si bunici impovarati de ani.